primăvară

am un dor de ducă teribil. parcă-mi vine să-mi iau câmpii pe dealurile înverzite.
și toate albinele astea care cad în ceașca de cafea....
și soarele puternic.și ochelarii de soare sparți.
și vântul de primăvară, încă rece.
și agitația din oraș. și copiii ăia mici care nu mai au stare-n casă.

mă găsești la capăt de oraș, pe niște ruine.
cu un pahar de cafea cu lapte și câteva țigări;
cu vreo două romane, niște coli și un creion mecanic.
cu căștile pe cap. și cu 100 de gânduri de care voi încerca să scap.