copilul frumos care nu știa să zâmbească

sunt aici în fața ta. mă vezi. mă poți atinge(dar nu o să faci asta, știu, știu.). poate sunt goală, poate e frig și-mi acopăr fața cu un fular verde, gros. poate miros a ceai, poate a cafea fără zahăr. poate a vodkă și a tutun. poate în aer se simte parfumul meu amestecat cu fum. și poate nu-ți place ce vezi. copilul frumos din mine s-a sinucis. nu știa să zâmbească. și poate dacă zâmbea, era cel mai frumos copil din lume. nu-l căuta. tot ce poți avea e aici, în fața ta.

și mirosea a vânt de primăvară și-n vânturile de primăvară s-a dus....

Delir de noiembrie

Noapte de noiembrie, tristă, mohorâtă. Plouă cu nemiluita de zile întregi. Apa curge în șiroaie pe geamurile bucătăriei. Mona stă nemișcată, în fața ferestrelor. Cu picioarele goale pe gresia rece. Cu trupul subțire amorțit. Coastele-i rup pielea străvezie. Luminile străzii aruncă o nuanță rece, albăstruie peste trupul ei rece, peste părul răvășit care-i curge în dezordine pe față, pe sâni. Un trecut futut care încă-și târăște picioarele prin mintea ei neagră. Buze roșii, roase până la sânge. Pereții obrajilor mușcați până când durerea nu se mai simte. Miroase a fum și a scorțișoară. Urmele unei alte nopți plină de păcate: sticle goale de vin, dresuri negre aruncate pe jos, o lumănare topită pe masă, parfumul lui în aer.
Mona, goală, urmărind fiecare picătură de ploaie cum lasă dâre pe geamurile aburite. O noapte. Doar o altă noapte.