Alt an nenorocit petrecut într-un cămin studenţesc! Şi am ajuns în Patria Câinilor. Sunt câini peste tot: în campus, pe străzi, la facultate, spre magazin, în parc. Aştept ziua-n care o să găsesc un mare dulău în farfuria cu mâncare, un dulău viu care-mi zâmbeşte cu subînţeles. Şi nu, n-o să înţeleg mare lucru. Practic, sufletul meu se vărsase pe-o singură bucată de gresie din baia unui cămin- şi aia ciobită. Apoi venise Viorica, femeia de servici cu ruj roz pe buze şi o fată plecată-n Spania şi ştersese cu mopul ei infect tot sufletul meu, bucată cu bucată.
Bâzâitul fierbătorului din ibric mă zgârie pe creier. Mă duce în altă dimensiune, mă scoate din sărite. Mă plimb într-un labirint, pereţii sunt placaţi cu bucăţi de faianţă albă, iar nişte draperii roz şi umede mi se lipesc de picioare. Pe tavan, un neon se mişcă, atârnat într-un singur fir electric. Bâzâie. Aud un bâzâit peste tot. Ca nişte albine, ca nişte trântori. Regina din stup mă bântuie, futu-i mama mă-sii. Într-o altă camera, o tipă blondă şi micuţă se joacă cu uscătorul de păr. Vreau să-i explic că nu e băgat în priza şi că n-are şanse de electrocutare, dar e viaţa ei. Dacă m-aş ridica acum de pe scaun, aş pica jos, m-aş lovi cu ţeasta de marginea patului iar creierii ar păta mocheta gri. Nu e bine. Nu dau bani pe mochetă mai târziu, când o să plec de aici. Mă piş pe ea de mochetă! Rămân pe scaunul ăsta incomod pe care îl car de trei ani după mine prin camerele impersonale de cămin. L-am vopsit cu ojă verde şi tot arată ca dracu’ şi la fel de incomod a rămas. Bâzâitul nu se opreşte. Îmi doresc o pană de curent!!!
Mă resemnez. Pun nişte Portishead. Îmi bag căştile în urechi. Nu mai aud onomatopeele ăstora din cameră. Mănâncă mult c***t. Prea mult. Am limitele mele. Mi se face foame. Frigiderul e teroare. O piftie imensă se bălăngăne pe raftul al doilea. Ies pe hol să fumez o ţigară. Mai bine merg pe balconul din spate. Pe hol, paşii mei se aud în ecou- paşii făcuţi cu cei mai coloraţi papuci de casă din lume.
De pe balconu' ăla văd capătu' lumii. Ultimele case, ultimele becuri. Şi dup-aia nişte dealuri. Aşa că ăla e balconu' meu preferat. şi gol. De-acolo văd eu marginea lumii.
