Ok, toată lumea a aflat(inclusiv pisicile mele- acum răspund doar la Charlie): au dat ortu` popii niște ziariști în Franța. Să le fie țărâna de Paris ușoară! Au supărat niște băieți cu caricaturile lor și băieții ăia au venit cu armele și le-au zburat creierii. E trist, desigur, mereu e trist când moare cineva. De ce s-a întâmplat așa, cine a avut dreptate și cine nu, nu comentez. Dar toată vâlva asta mă enervează. Dintr-o dată, aproape toată lumea e Charlie. Je suis Charlie în sus și-n jos. Pe Facebook, s-au schimbat poze de profil și au fost înlocuite cu Je suis Charlie. De mâine, doi-trei își vor schimba și numele din buletin. Ion Mărin Charlie. Nu înțeleg. De ce? O să învie răposații ca Isus datorită unei poze? Sunteți solidari sau ce? Simțiți și voi gloanțele deasupra căpuțului? Așa se face, frate: te duci acasă, îți așezi curul la căldurică în scaunul de la birou/fotoliu/canapea, descarci poza aia cu Je suis Charlie, o pui la tine pe profil și gata, ai făcut ceva. Te implici, nu mai dormi ca bou`, nu te mai simți ignorant. Și peste trei zile se va mai întâmpla ceva interesant și gata, ai uitat de Charlie. Charlie, who the fuck is Charlie?
Na, asta ne mai lipsea, că nu mai aveam despre ce vorbi. Se duseseră toate subiectele pe apa sâmbetei. Je suis Charlie/ Je ne suis pas Charlie. Băi, acum aștept să apară Bianca Drăgușanu la tv, să spună că-și schimbă silicoanele. Și aștept să vă schimbați pozele de la profil cu mesajul Je suis Siliconul aruncat de Bianca.
