Despre bere și alți demoni

Afară plouă. Tună și fulgeră. Vreme de vară, capricioasă ca o muiere la menstruație. Deschid o doză de bere. Oh, nimic nu se compară cu sunetul acela, cu zgomotul plăcut pe care-l face acidul atunci când se eliberează. Îți gădilă urechile, domnule! Sfântă Bericică, cât te iubesc eu câteodată, în momente ca acesta, când stau cu halatul pufos strâns pe mine, în bucătărie, cu ușa deschisă. Cu vocea lui Barry White pe fundal. Când mai am doar două țigări, dar o tonă de aer proaspăt și miros de pămând ud și iarbă- bine că stau la casă, chiar și la periferia orașului. Oh, tu, bere cea de toate zilele nopțile, cum mă amețești tu atât cât să dorm liniștită, cât să visez frumos sau deloc! Sfântă Doză de Bere la 3 lei, de la magazinul din cartier! Doar muzică bună, nu tu oameni, deci nu tu stress, doar muzică urlând din boxele prăfuite ale unui Philips din 1993....și doza asta de bere. Și da, a fost cutremur, n-a crăpat nimeni, ce atâta mare scofală?!

Vineri, treișpe

　　Când am mutat peștele din acvariu într-o sticlă ca să-l iau acasă, i-am rănit o aripioară. N-am observat pe moment, ci abia când am ajuns acasă, după ce l-am plimbat prin soare, microbuz și l-am zgâlțâit până i-au tremurat gândurile lui de pește în cap. Am ajuns acasă, cu peștele avariat și cu rucsacul plin de cărți. Eram ruptă. Caniculă, deja. E-abia iulie. Nu supraviețuiesc vara asta. Unul din cățeii mei se tot agita prin curte, orb cum e, apoi am observat că e rănit. Mâine declarăm zi de veterinar. În fine, cred că urla și pisica de foame și probabil prin Somalia își mai dădeau duhul câțiva copii.
　　Aveam o stare de tot rahatul: eram irascibilă, obosită, plângăcioasă. Și nu mai suportam suferințele nimănui. Toți sufereau de câte ceva: unii de dureri, alții de foame, alții de nebunie. Eram și eu pe-acolo, pe undeva, dar suferințele lor mă dărâmau. Mi-am amintit de toți melcii călcați din greșeală, în plimbările mele după ploaie, mi-am amintit de toți cățeii mei care-au murit de bătrânețe, mi-am amintit de toate suferințele oamenilor pe care-i cunoșteam. Și toate astea mă dărâmau, mai mult ca oricând. Și-aș fi dormit, dar era cald și-n casă și-afară. Canicula curului! Băi, vara și iarna mă distrug. Oricum, când m-am pus în pat, printre cearceafurile răvășite și fierbinți, mi-am amintit de toate suferințele mele în dragoste, toate momentele în care o dădusem în bară și, din senin, mi-au apărut în fața ochilor, câteva chipuri: erau băieții ăia cărora le dădusem câte-un șut în cur. Acum, nu mai știu de ce. Știu doar că am făcut-o. Dar ce dracului mai contează acum?
　　Poate doar ceștile de cafea, vreo trei, băute într-o singură dup-amiază. Și norii ăștia adunați deasupra mea. Și deasupra voastră. Trebuie să plouă, altfel mă topesc și îmi dau și eu duhul alături de copiii din Somalia.