Mona- roșu stins

Mona în versurile lui Suhai, Mona în proză, Mona plângând pe-acoperiș la 14 ani, Mona urlând pe balcon la 20.

Mona într-o mie de forme. 

Mona după cuiul de la cafea, duminica, aeriană. 

Mona amorțită pe scaun într-un bar. Și cărămizile vopsite-n roșu închis, gata să-i cadă în cap.

Mona îndrăgostită și nefericită. 

Mona aia căreia nu-i pasă păsa.

Mona în delir, Mona cuminte. 

Mona dintr-un film pe care nu îl înțelegi. 

Mona aia care într-o zi se va duce la dracu, doar pentru că oamenii devin plictisitori. 

Mona care ucide, Mona care învie te miri ce, Mona care se înalță mult de tot și apoi cade (în picioare sau în cap). 

Mona care nu mai știe de capul ei. Mona- copil prost, adult rebel.

Ce-a vrut Mona să spună?

delirul de duminică

îți plimbi degetele pe hârtiile prăfuite. acolo sunt mii de gânduri, ale tale toate.

să închizi ochii și să pleci în altă parte - e greu.

ai revenit la aceeași stare: ți-e silă și scârbă. unii oameni nu merită atenție. nu, n-are sens să te complaci.

să torni cafea, să fumezi, să încerci să nu te mai gândești la nimic- nu merge. nu e chiar așa simplu.

azi știi o singură chestie: că poți oricând să rupi orice legătură, e simplu, tu ești un om liber, nu te leagă nimic de nimeni. oamenii vin și pleacă. și nici tu nu rămâi prea mult timp într-un singur loc. că n-ai avut niciodată stare......c-ai fost mereu un copil nebun și ești și-acum.

și-n final rămâi singur (sau poate chiar începând de-acum)