La dracu, de trei ori!

Nu știu ce-mi lipsește.....ca să fiu mai liniștită. La dracu cu insomniile, cu plictiseala, cu orașul ăsta. Încă puțin și voi trimite și muzica la dracu....începe să moară. Și am zis că atunci când muzica se va stinge.....în fine, nu mai contează. Nu e momentul acum.
dar dacă nu e acum, când va fi?
asta nu e vară, e iad. termometru spart! boom! e haos, iarba se usucă prin parcuri.

Kaya în Orașul Petuniilor aka Caracalangeles/ Rio de Caracal....ha hahaha

vreau să zac pe-o plajă pustie, la apus. nu vreau aici, printre petunii colorate puse de un primar diabolic care a tăiat toți copăceii ăia frumoși. nu avem umbră, avem petunii orbitoare.

oh, sfinte sisoe, nu mai vreeeeau!

o zi

Hemstermobilul gonea cu viteză pe străzile din cartier, lăsând în urma lui nori de praf și babe speriate.  Troncănea din toate părțile, un far îi atârna spart, dar avea radio. Simfonia nu-știu-care a lui Mozart urla în difuzoarele stricate ale mașinii. Purtam ochelari de soare și urma să ne rupem creierii. Era o zi de miercuri, iulie- un iulie cam friguros, soarele se topea pe cer în cel mai marfă apus din ultima vreme și eram prinși în orășelul ăla pe cât de minunat, pe-atât de locuit.

Copil nebun

plouă.

în altă dezordine de idei, s-au tocit lamele cuțitelor, s-au subțiat sforile.

cel mai bine scrii când ți-e foame, când n-ai țigări, când ești plină de draci.

ce mai faci, Mona? la fel de tâmpită ai rămas.
când ai de gând să crești? când o să ucizi copilul ăla nebun?
îți citesc în ochi durerea și scârba.
parcă simt eu toate durerile tale. și începe să-mi fie silă de viață.

Mona, fă dracului o faptă bună și ucide copilul nebun din tine. Se chinuie degeaba. Degeaba, Mona!

Tu cu sângele tău rece....poți să faci asta!

stop. nu mai vreau. nimic.