sâmbătă, 7

e 14:47 și încă nu am incendiat camera sau, mai rău dar nu imposibil, pe mine. în schimb, am reușit să sparg un castron, să vărs cana de ceai, să mă împiedic pe scări, aproape să cad în noroi pentru că, na, e vânt afară și eu am prea puține kilograme.

vreme de primăvară, soare.

sâmbătă, 7. se nasc oameni și mor oameni, ca în orice altă zi.

de trei ore fac ceaiuri, beau cantități industriale de apă și mă uit pe pereți. azi nu citesc, nici muzică nu pot să ascult. mă așez pe spate, în pat, îmi fixez un punct pe tavan (punctul meu de vedere).

sâmbătă, 7. și în câteva ore se duce și ziua asta.