Aseară am vorbit 29 min și câteva secunde la telefon cu Trecutul. Am avut intenția de a trimite mail-uri lungi- tot Trecutului.
Și uite așa am ajuns, într-un moment de slăbiciune și de început (sau continuare) de depresie să-l scriu pe nenorocit cu majusculă, să-i acord atenție și să-l las să-mi fută somnul. Cafeaua aia în pahar roșu are gust nasol, țigările sunt aspre, dar nu-i nimic, vine Trecutul cu măna lui și mă mângâie pe creștet, mă pupă pe frunte iar eu... eu îl las să-și facă de cap. Îl las să se joace. Poate merită. Mă face să zâmbesc apoi să clocotesc de furie iar în final să plâng. Să plâng în hohote, să simt cum toată seva îmi curge prin ochi.
Joacă-te, nemernicule! Mă mângâi pe creștet apoi unghiile tale mă zgârie pe față, pe gât. Tu vezi sângele ăsta care curge? Mă ustură rănile! Da, nenorocitule, mă doare....și știi tu, într-un fel, că-mi place...că durerea aia e doar o senzație. A fost! A fost!
Copil nenorocit, asta ești! Un copil care mușcă cu dinții sfărcurile mamei.
O să ne luam de mână și ne aruncăm în gol, de pe un bloc, de pe cel mai înalt bloc. Da, de pe ultimul bloc- unde la ultimul etaj, în ultimul apartament...am simțit dinți înfipți adânc în carnea mea. Și toate organele și-au schimbat poziția. Și dimineața, o căldură sufocantă. Și dușul se auzea din baie. Ca ploile de vară.
Bună dimineața, Trecut!
Şi cine zicea că nu s-au inventat călătoriile în timp... ? :)
RăspundețiȘtergereDa, trecutul se mai întoarce să ne muşte de mână (sau de pe unde apucă) în timp ce noi ne amăgim că l-am pus la locul lui şi stă bine-merci acolo, spăşit şi cu toate învăţămintele trase, cu toate nostalgiile arse până la capăt. Dar e ca un nenorocit de cufăr plin cu o grămadă de lucruri vechi, care în prezent, dacă eşti sincer, chiar nu-ţi aduc vreun folos şi, deşi le cunoşti pe fiecare în parte (iz,culoare, de unde le-ai căpătat etc.), totuşi în unele momente exercită o anumită fascinaţie şi nu te poţi abţine să nu arunci câte o privire. De parcă ai putea să găseşti altceva acolo! Dar, pe lângă conţinutul atât de cunoscut al prea elegant sus-numitului cufăr, s-a adunat între timp mult, mult praf, care-ţi intră în ochi, în nas, în gură, îţi otrăveşte până şi sângele.
Cred că e de dorit să căutăm cât mai rar la cutia Pandorei :)