marți, 26 martie 2013

semne de întrebare

nu știu de ce mai bântui pe aici, tot fumez și beau ceai și ascult muzică și încep alte și alte cărți și îmi sun mama în fiecare dimineață și vorbim la cafea- eu aici și ea acolo- și șterg biroul de praf zilnic și încerc să arunc o vorbă caldă oricui are nevoie, dar zău că nu știu de ce mai bântui pe aici, din ce mă mai țin, cum de nu mă lasă picioarele când creierul meu e invadat de cele mai întunecate gânduri, când nici soarele nu-mi mai place chiar dacă s-ar mai ivi pe cer, când cerul parcă mă apasă cu greutatea lui, chiar nu știu de ce mai bântui pe aici când trecutul mă trage la el și încep să mă gândesc că din țărână suntem făcuți și-n țărână ne-ntoarcem și vreau să fiu doar țărână și să ma ducă vântul departe, iar în lumina rece a dimineții să nu mai rămână nimic din mine, poate doar fum și miros de cafea amară în aer.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu