Eroii aerului meu sunt morti

O sa-mi plezenasca teasta, mortii ma-sii. Nu am mancat nimic toata ziua, ma roade stomacul, abia merg pe strada. Ma cocoseaza crampele, imi vine sa urlu, sa urlu si sa ma dau cu capul de pereti. Vantul imi zburleste parul, praful de pe bulevard imi intra in ochi. Mii de priviri ciudate ma zdrobesc incet, imi intra in oase, in carne. Imi vad reflexia intr-o vitrina si arat ca dracu-n persoana, am transpirat, am fata rosie, imi vine sa plang, am un nod tampit in gat si tac. Nu pot grai nimic, cred ca nici sa urlu nu mai pot, atat sunt de nervoasa. Nervoasa pana o sa clachez, aici in mijlocul trotuarului o sa pic din picioare, cu bucati de creier pe langa, miros de sange si muste verzi bazaind deasupra mea. Nu mai suport. Imi vine sa-mi iau zilele, sa ma duc la dracu dar cred ca asta mi-e infernu, futu-i mortii ei de existenta de cacat cu care ma confrunt non stop. Vreau sa atarn fara suflare de aripile alea de ciment, deasupra bulevardului. Mai bine sar...de la 20 m.