Marea rechineală

Ajung în stația de autobuz cu 17 minute mai devreme. Perfect, îmi zic, timp de cafea și o țigară, două. Câteva mașini sunt parcate acolo, șoferii lor stau de vorbă. Ăștia sunt rechinii orașului. Adică stau în stația de autobuz și vânează clienți, apoi înghesuie 4 într-o mașină și îi cară la Craiova. Îmi pun rucsacul jos și-mi aprind o țigară. Unul din șoferi, cel mai gras- să-i spunem Georgel- vine spre mine.

-Mergi la craiova?
-Da, dar vreau să ajung în centru, îi zic. De obicei „rechinii” merg doar până la intrare în oraș.

Intervine un al doilea șofer, foarte brunet.

-Hai mă, du-o și pe fată, faci pe-acolo stânga, o lași în centru, nu fă pe bulangiu`. Hai domnișoară, du-te cu el. dai 8 lei, ca la microbuz.

Într-un fel, îmi convine să merg cu stop-ul sau cu rechinii, ajung cu jumătate de oră mai devreme și, uneori, pot să fumez în mașină. Treaba cu rechinii e cu dus și întors: unii au tarife fixe, mai mari decât prețul unui bilet la microbuz, alții ascultă manele și-mi fac creierii varză, alții vorbesc la telefon tot drumul și scot numai tâmpenii pe gură, nu am nicio șansă să citesc ceva în cazurile astea.

Primul șoferă stă câteva secunde să digere informația apoi îmi prezintă situația: mă lasă la Piața Chiriac, ce pizda mă-sii, afacere, domnișoară. Îmi dau ochii peste cap- pe sub ochelarii de soare- și îi spun, pentru a doua oară, că eu trebuie să ajung în centru. Până la urmă se hotărăște să mă lase aproape de Universitate. Mă uit la ceas, aș ajunge cu 30 minute mai devreme- timp prețios pentru cafea.Zic hai, fie. Mergem spre mașină.

-Știi, eu o duc pe vecina Tanti Gica la spital, să-mi dai banii mai pe nevăzute, așa.

Îhâm, bine. Urc în spate. Vis-a-vis, un nene modest aștepta vreun șofer binevoitor să-l ducă până în primul sat.

-Domnu`, alo, la Dioști mergeți? Hai că vă iau eu.

Mă uit în mașină, eu eram a cincea persoană. Până să găsesc un răspuns la întrebarea „unde pizda mă-sii îl bagă și pe ăsta?”, nenea era deja instalat în portbagaj, pe o pernuță. Portbagajul spațios, n-am ce zice, dar totuși....

Șoferul ține un monolog: hai domne, până la Dioști, ce-are? Îi cunosc pe polițai, dă-i în sărăcie, că-s toți corupți, am mai mers eu în Italia cu unu, când conducea ăla, eu dormeam în portabagaj, spațiu mare, n-ai ce zice.

N-am, n-am, mă cam apucă râsul, dar mă abțin. În schimb, tanti Gica e foarte revoltată. Tanti Gica stătea ca o doamnă pe scaunul din față. Cu un sacou înflorat și-o poșetă neagră, din imitație de piele, cu o eșarfă atârnată, încerca să pară la prima tinerețe, dar ridurile adânci și podoaba capilară albită îi trădează vârsta.

-`ai mă, Georgele, ce zici, o fi bine picioru` meu? întreabă tanti Gica curioasă.
-Tanti Gico, nu-ți dau garanție, îți dau certitudine. Eu zic că e bine.
-Bine mă, dacă tu zici, îți fac un tablou, d-ăla mare frumos, cu cai. Că sunt frumoși caii.
-Tanti Gico, să știi că am deja ramă, da să-nu mi faci cu cai, mie să-mi faci cu câini. Cu un rottweiler.
-Păi cum mă?! Că sunt frumoși caii
Sunt frumoși, mai ales dacă habar n-ai cum arată un rottweiler, îmi zic în gând.

Ajungem la Dioști, nenea din portbagaj coboară. A călătorit like a boss. Din vorbă-n vorbă, tanti Gica și șoferul deschid subiectul „religie.” Tanti Gica susține că tinerii din ziua de azi nu prea calcă pragu` bisericii, urât maică, voi ăștia din ziua de azi nu mai știți ce-i aia frică de Dumnezeu, nu vă căsătoriți, faceți sex de la 14 ani, toată ziua bună ziua faceți sex, de-aia nu luați bacu`. 

- Tanti Gico, îți spune eu ție cum stă treaba cu religia, intervine șoferul. Uite, Seneca a zis despre religie că ...

STOP

Georgel, șofer de mașină cu numere de Bulgaria, ocupația principală-rechineala, încearcă să-i explice lui tanti Gica cum stă treaba cu religia, cu ajutorul lui Seneca. De parcă tanti Gica știe cine-a fost Seneca. Subiectul se închide în maxim 5 minute, cu o tanti Gica revoltată și ferm convinsă că voi, ăștia tineri, nu știți de capul vostru.

Tanti Gica, cu gura ei mare, este o adevărată hateriță. Se ia de tineri, se ia de sistemul de învățământ profesorii ăștia nu mai știu să bată copiii. că vin părinții la școală și le sar în cap. pe vremea mea, cu bătaia făceai treabă, își aduce în discuție și propriile odrasle. În fine, ajungem la Craiova. Șoferul mă lasă chiar lângă Universitate. Îmi dă bagajul din spate și îi dau 10 lei.

-Domnișoară, stai să-ți dau 2 lei înapoi, nu așa am vorbit?

Ba da. Așa e. Îmi aprind o țigară și mă îndrept spre Universitate. Chef de cursuri aproape zero. Dar cred că voi merge mai des „cu rechinii”. M-am distrat, ce pot zice....