Despre TROTUAR numai de bine

ea trebuie să facă tot ce-are în cap 

și ce-are în cap nu știu nici eu, nici ea, nu cred că vreodată a știut cineva...

Bun, poate că am rămas un pic fixată pe piesa asta, dar, cum să vă zic, când cineva face treabă bună, nu ai cum să uiți. Și cam asta au făcut aseară băieții pe din Trotuar. 

Aseară mi-am pus bocancii în picioare și am plecat, prin gerul de moarte, către Zen Rasta Pub, adică barul care a devenit de puțin timp barul meu preferat. În sfârșit am parte de un bar colorat, cu Bobiță la loc de cinste, cu muzică reggae din belșug și bere la preț studențesc. 

Trupa Trotuar (???) urma să țină un concert. Cu intrare liberă. Când ești student, așa se face: vânezi tot ce e gratis sau la preț cât mai mic. Nu știam nimic despre Trotuar, nici măcar nu mă sinchisisem să-i ascult să văd care-i schema cu băieții. Curiozitatea mă împinsese de la spate să merg acolo. Dar, nici curiozitatea aia nu fusese prea mare, ieșeam din casă pentru că n-aveam stare și pentru că mă strângeau pereții(ca-n fiecare seară). Am ajuns pe jumătate înghețată, cu fularul până sub ochi. Atmosfera, ca de obicei, plăcută. Căldurică, culorile rasta împrăștite pe tavan, muzică bună, oameni frumoși. Comand o bere, aprind o țigară, stau la povești cu prietenii mei, cam ce face tot omul când iese prin „cârciumi”. În fața pupitrului, puțin înghesuite, niște clape și-un set de tobe, dar nici urmă de muzicieni. La un moment dat, când prima bere era deja dusă, se adună și băieții. Simpatici, relaxați, haioși. Zic hai să vedem care-i faza, ce vor domnii aceștia să facă aici. Și începe unul din ei cu-o muzicuță. Păi, atât mi-a trebuit! Sunetul a intrat în mine cu viteza luminii, am prins ritmul imediat și, deși nu am reușit să mă mișc de pe scaun tot concertul, ființa mea a început să se zbenguie ca nebuna.

Băieții improvizează și o fac bine. Și combină multe stiluri, iar rezultatul este nemaipomenit. E greu să găsești un mix bun, dar se pare că nu imposibil. Muzică de țopăială, muzică de chilluială, de toate pentru toți, cam așa mi-a sunat mie. Muzica lor se simte. Intră în tine și începe să circule pe-acolo, printre simțuri. Fiecare lovitură în tobe mă făcea să tresar, fiecare acord de chitară mă făcea să delirez, dar în sensul ăla bun.
Ce să mai, o trupă care merită!

Autoblues de noapte

p.s.: e prima dată când încerc să scriu despre o trupă. ideile mele sunt oarecum împrăștiate în stânga și-n dreapta. dacă am scris bazaconii, să nu vă fie milă. criticați. iar despre trupă, ascultați-o!