Se simțea praf și pulbere, zdrobită. Se simțea de parcă toate trenurile trecuseră prin craniul ei, îi zdruncinaseră creierii, apoi plecaseră în alte direcții. Își petrecuse ultimele zile în pat, printre cearceafuri răvășite. Soarele răsărise și apusese de atâtea ori. Cineva bătuse la ușă, Lili nu auzise. Draperiile grele nu lăsau nici măcar un strop de lumină să treacă. Soarele, care altădată îi dădea supradoză de energie, acum era mort. Și moarte erau speranțele. Și morți erau toți oamenii din jurul ei. Cadavrele lor decorau podelele. Amintirile cu ei îi îmbâcseau gândurile. Și toate gândurile se plimbau haotic prin mintea ei. Închidea ochii și era purtată în trecut de forțe necunoscute. Era slabă, singură și aproape moartă. Nu mai avea niciun motiv să mai trăiască. Pisicile fuseseră scoase în strada pietruită. Demonii le luaseră locul. Demonii din interiorul ei. Lili se pregătea să plece într-un loc în care nu se mai întâmplă nimic. Timpul i se scurgea. Pentru ultima dată, Lili a ieșit pe balcon. Soarele apunea, cerul sângeriu deasupra ei. Ea deasupra lumii. Șase etaje.
Șase etaje nu-s multe, dar pentru trupul ei schilodit erau suficiente. Trupul ei care urma să....
Trage aer adânc în piept. Aer îmbâcsit. Orașul e murdar. Lili e pătată. Lili, care altădată....
Pe balconul din fier forjat a rămas o sticlă de vin nedesfăcută. Și-o cămasă în carouri. O cămasă de bărbat.
În seara aceea, pe strada pietruită, oamenii au fost nevoiți să ocolească un trup de femeie. Și-o baltă de sânge dulce. Câinii orașului au venit și-au lins sângele, apoi au turbat. Cu toții. În noaptea aia, câinii au urlat la luna plină. Iar luna plină a dispărut în zori.
Lili n-a mai prins răsăritul.
Iar eu sunt aici. Beau un pahar de vin și-mi amintesc de Lili și de pisicile venite din iad. Sunt singur și mi-e frig.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu