eu nu mai iubesc pe nimeni, ce pana mea! păi, pentru ce? pe măsura ce sticla se golește, Mona se adâncește într-o dulce singurătate. fotoliul e confortabil, lumina slabă și undeva, după draperiile cu dungi, cerul negru și lumina corpurilor de iluminat de pe bulevard. ferestrele deschise. vântul ăsta puternic, mirosul de cauciuc ars, zumzetul trecătorilor și Mona, pierdută, ratată, cu alcoolul curgându-i prin vene. mirosul de parfum dulce și tutun, buze cu gust de cafea. mușcate până la sânge. Mona vrea să fugă, dar corpul e moale și călduț, picioarele î se frâng pe podeaua rece. stai aici, urlă pereții. hahaha, Mona râde isteric. păi mă, tâmpito. vocea lui răsună peste tot: tu crezi că ei vor să știi?
prea multe vise....și apoi nu e greu deloc. ajungi să nu te mai înțelegi cu tine. așa se naște o superbă personalitate de tip schizoid ...ahahaha.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu